miercuri, 7 septembrie 2011

CURVELE SE-NDRĂGOSTESC

CURVELE SE-NDRĂGOSTESC

Şi-acum să vă povestesc,
Cum curvele se-ndrăgostesc.
Ce vă spun, nu fabulez,
Nici vise nu relatez.

E realitatea pură,
Absurdă, fără măsură.
Şi-am în faţă trei tâmpite,
De curve îndrăgostite.

Una-i Oana Zăvoranu,
Alta-i Moni Columbeanu,
Iar a treia-i de aiurea,
Se cheamă Sofiţa Giurea.

Pe-asta din urmă vă spun,
O iubeam ca un nebun.
Ca să o salvez pe ea
Într-un caz ce impunea,

Viaţa să mi-o dăruiesc,
O făceam făr`să crâcnesc.
Şi-ntr-o zi făr`să clipească,
Zice că vrea să se-ndrăgostească,

De-alt bărbat, de altă pulă,
Şi de-un alt card, pe măsură.
Fiind o curvă eschibată,
Se cerea fotografiată,

Să se vadă-n curul gol,
Cum suge pula cu spor.
Se crăcea mereu Sofiţa,
Să i se vadă pizdiţa,

Unde se-ascunde-un pitic,
Năzdrăvanul de lindic,
Pe care-l dorea cu-ardoare,
Lins şi supt cu înfocare.

Şi i-am făcut la putoare,
Multe poze şi filmare,
Unde-arată cu mândrie,
Întreaga anatomie.

Şi spunea târfa Sofiţa
La fel ca Moni şi-Oniţa,
Că ele nu-s vinovate

Când doresc pule sculate

Căci, când le-a făcut mămica,
Le-a şoptit că doar pulica
Zdravănă, bine sculată,
La femeie-i rezervată,

Toate curvele au un statut,
Sunt doar bune de futut,
Căci constată cu mirare
C-au un spaţiu-ntre picioare,

În care trebu-i băgate,
Tot mereu pule sculate.
Când pula intră-n femei
Şi le scurmă cu temei,

Ele stau mereu crăcite,
Spunând că-s îndrăgostite.
Şi sug pula cu plăcere
De le dai bani la-ncheiere.

Fata se zbenguie-n spasme
Vrând zilnic cam cinci orgasme,
Iar din cur când strânge tare,
Ştii c-atuncea la putoare,

A cuprins-o pandalia,
Vrea să-nghită malahia
Ce ţâşneşte cu văpaie
Sperma-nghesuită-n coaie.

Oricum te-ai purta fetică,
Tot o curvă eşti mămică,
Căci şi aia care stă
Şi aia care şi-o dă

Toate-s curve definite
Pentru pule-s pregătite;
Nu contează că îţi bagi
Pula ce-o vezi în nădragi

Sau te uiţi la ea fudulă
Fiindcă o sfidezi pe pulă,
Curvă e persoana care,
Are-o pizdă-ntre picioare.

Când te fuţi doar din plăcere,
Este-o regulă. Se cere,
Să te fuţi doar cu-n bărbat,

Altul să nu-ţi bagi în pat.

Astfel se-ncheagă iubirea
Ce-ţi aduce fericirea.
O femeie devotată,
Este binecuvântată.

Însă azi, oricum o dai,
Parte doar de curve ai.
Astea ce se fut din viciu
`S bune de dus la ospiciu.

Nu mai sunt femei cinstite
Ci doar curve-afurisite.
Astea se fut tot mereu
Fiindcă însuşi Dumnezeu,

Nu le apără de draci
Ce le colcăie-ntre craci.
Când din pizdă-o pulă-i iese
Gata-i pe-alta s-o îndese,

Căci futaiul din iubire,
Toate-l cred nenorocire.
Ele nu vor să iubească,
Vor doar să se-ndrăgostească,

Cât mai des dacă se poate,
Altă pulă s-o deznoade.
Cu o târfă păcătoasă,
Nu poţi închega o casă.

Dar cum spus-a Dumnezeu,
Femeia trebui-mereu
Să-l ajute pe bărbat,
În orice şi-a programat.

Ceea ce mai sus am zis,
În Geneză este scris.
Unii bărbaţi idioţi
Au crezut că în chiloţi,

Lindicul acel smintit,
Poate fi chiar şi iubit.
Măi tâmpiţilor cu pulă:
Sunteţi toţi o-adunătură

De nerozi şi idioţi,
Crezând că curva-n chiloţi,
Are-ascunsă-ntre picioare,

Pizda ce-i un suflet mare.

Toate-s curve din născare,
Nu găseşti o fată mare
Pe care întreaga viată
S-o-ai de sfetnic, de povaţă.
Azi femeia nu mai ştie
Ce-i aceea o iubire.
Azi femeia când se fute,
O face pe bani, pe rupte.

Azi femeia-devenit
Bun de consum oferit,
Să o fuţi, să o cordeşti,
Coaiele să îţi goleşti.

Toate sunt o-adunătură,
Bună de băgat în pulă.
Ca de dracu s-te fereşti,
Pe-una cumva s-o iubeşti.

Căci o curvă nesătulă
Aleargă din pulă-n pulă.
Fute-o, dăi şi bani de vrea,
Apoi băgă-ţi pula-n ea.

Chiar dacă femeia spune
C-are-un suflet, chiar pe bune,
Să n-o credeţi pe muistă,
Sufletul la ea e-n pizdă.

Ele vor să îşi dorească
Pizda să şi-o folosească
Pentru-a fi bine futate,
Haine scumpe-ndestulate,

Cutii cu bijuterii,
Şi-alte mofturi, să te ţii;
Căci femeia-i nesătulă
După bani şi după pulă.

Şi vă spun la încheiere;
Că-n sufletul de muiere
Să nu te încrezi vreodată
Fiindc-ai viaţă terminată.

Fute-o, nu sta să faci laba
C-astfel ai trăit degeaba.
Fă-te c-o respecţi, aşa,
Până-ţi bagi pula în ea.

Fute-o şi nu fii calic,
Linge-o chiar şi pe lindic,
Căci o limbă bine dată,
O scoate din minţi pe fată.

Iar când fata cu folos
Coaiele-ţi de sperm-a stors,
Dăi un şut în cur căci vine,
Altă curvă după tine.

Şi-acum sfatul cel din urmă:
Nu iubi femeia curvă;
Fereşte-te s-o iubeşti,
C-aşa te nenoroceşti.

Şi când vezi pe nesătula
C-o nemulţumeşte pula
Ce o ai între picioare,
Fugi la Ciomu frăţioare.

duminică, 4 septembrie 2011

Concluzii dupa un moment de "ratacire"...

Cand ajungi sa fii dezamagita ajungi la concluzii pe care inainte pareau iesite din discutie, insa nu imposibile, so...


O Tipa cu clasa nu te deranjeaza cu telefoane smiorcaite ca sa te intrebe de ce ai iesit afara cu baietii sa vedeti meciul in loc sa mergi cu ea sa aleaga presuri...

O Tipa cu Clasa nu ia in tragic o despartire si totusi daca o ia o face cu minimu de jelituri posibile.


O Tipă cu Clasă e silueta care dispare în noapte, pe care fără îndoialăc-o să ţi-o aminteşti, dar cu care n-o să mai vorbeşti niciodată.

O Tipă cu Clasă petrece multă vreme singură, bând alcool tare.

O Tipă cu Clasă nu va ieşi niciodată din biserică sub o ploaie de petale.

O Tipă cu Clasă nu va fi niciodată mămică, cu sau fără vino-ncoace.

O Tipă cu Clasă nu va avea niciodată un soţ care să meargă la prostituate.

O tipa cu clasa va fi surda oarba muta in fata prietenillor lui.


sâmbătă, 3 septembrie 2011

cum ajunge omu sa te urasca....

Adesea stau si ma gandesc , constientizez ca nu e bine si nu procedez corect in luarea decizilor cu privire la,... ma rog ai sa-ti dai seama pe parcurs , pentru ca o sa ma plang in continuare de nefericirea mea groteasca cauzata de lipsa,... Dracu sa ma ia.
sunt in anonimat , nimeni nu va stii cine sunt cu adevarat, si nu ma va putea barfii ulterior>:), asa k sa-l lasam pe Scaraoschi sa isi bage coada si sa intrige un pic lucrurile.
am trecut de varsta critica de 18 ani atunci cand lumea incepea sa prinda culoare si sa ia o alta intorsatura, am trecut cu bine, insa cand te lasi prostit deja o dai in alte extreme si ajungi sa pari retardat in fata prietenilor datorita "fluturasilor" din p***a, rahat, e cea mai mare prostie pe care am debitato vreodata, dar e prostia mea si din ipocrizie nu am sa sterg ceea ce am scris pana acum, am sa las, sa vada o lume intreaga ce constiinta mizerabila si de rahat am si cat ma chinuie.

duminică, 14 august 2011

Povestea Inimii

Povestea inimii

Alo? ! ..Poftim? ..
Ma iubesti? ! ...
Doi ani de zile n'ai stiut sa iubesti!
Nu mai insemni nimic pentru mine!
Doi ani de zile ce ai facut? ! ..
Tu nu sti sa iubesti! ..Crezi ca iubesti..

Povestea mea s'a terminat asa..
Pentru ca n'am putut vorbi cu ea
Nu puteam sa ma stapanesc...
S'o iau de mana, sa'i spun TE IUBESC.[x2]

In mintea lui esti numai tu,
Nu stie ce sa faca...
Incepe sa te placa, dar prefera sa taca,
Pleaca...cand te supara mereu
Ii pare rau ca n'are tupeu
Sa vorbeasca, sa'ti spuna ca tine la
tine...
Deasta tot pleaca, deasta tot vine
Daca nu tu, atunci cine? ! atunci cine? !
E timid, e greu sa'ti spuna...
El e soare, tu esti luna
Mereu va vedeti, dar nu stati niciodata impreuna
Mereu cu lacrimi in ochi cand te vede plecand
Spune in gand: Oare cand o sa fii a mea? Cand?
Dar tu zambesti mai departe.
C'o parte din inima care nu mai bate
Te vrea aproape, dar nu poate..
Sa'ti spuna te iubesc, te iubesc..decat in spate
Il roade ca te vede cu altcineva
Ii frangi inima..nu te mai juca!
Daca il iubesti, bine..
Daca nu...PA!

Povestea inimii, povestea mea
Intr'un moment al vietii treci prin ea
Simti ca te'ndragostesti...
Dar n'ai puterea sa'i spui c'o iubesti! [x2]

Cand ai pe cineva langa tine
Si nu sti sa apreciezi
Realizezi ce greu ti'e fara el
Abea cand il pierzi!
Realizezi cel mult lipseste acel cineva
Care zi de zi zambea, te iubea dar nu spunea, nu...
Era greu sa'ti vorbeasca
Ca te iubeste sa'ti spuna...
Era greu sa te privesca in ochi si sa te ia de mana...
Era greu cand doar voi doi singuri erati fata in fata
Sa'ti spuna ca te iubeste,
Ca esti femeia ce'o asteapta de'o viata
Ca ii e frica si crede...
Ca daca o sa te intrebe o sa'l refuzi..
Asa ca misca'te repede!
Intreaba'l pana n'o sa renute la gandul ca...
La fel cum te iubeste el, il iubesti si tu!

Povestea inimii, povestea mea
Intr'un moment al vietii treci prin ea
Simti ca te'ndragostesti...
Dar n'ai puterea sa'i spui c'o iubesti! [x2]

-Ma iubesti? !

In mintea lui esti numai tu
Nu stie ce sa faca...
Incepe sa te placa dar prefera sa taca
Pleaca...n'are ce sa faca...

-Doar crezi ca iubestï!

joi, 14 iulie 2011

Eminem - Space bound

Ne atingem,eu simt o graba
Ne schimbam,nu este mult
Dar este de ajuns sa ma intreb ce ne rezerva viitorul
Este o pierdere,este tortura
Tu trebuie sa fi o vrajitoare
Pentru ca ai facut imposibilul sa imi castigi increderea
Nu te juca,o sa fie periculos,daca ma tradezi
Pentru ca daca eu ma ard ,o sa iti arat ce inseamna sa te doara
Pentru ca am fost tratat ca un gunoi,inaintea ta
Si iubirea este demonica,ia-ti vraja inapoi,o sa iti arat
Nimeni nu ma cunoaste,sunt rece,
Ma plimb pe acest drum singur
Este doar vina mea ,este drumul pe care am decis sa merg
Inghetat precum zapada nu arat nici un sentiment niciodata deci
Nu ma intreba de ce nu am nici un pic de dragoste
Pentru aceste c***e
Demonice sugatoare de sange,ce dracu este asta
Am incercat in acest departament dar nu am avut noroc cu asta
E exact cum a crezut ca va fi daca o sa incerc din nou
Am o gaura in inima pentru un fel de roller-coaster emotional
Ceva cu care nu pot sa continui si tu te joci cu sentimentele mele
S-a terminat este ca o explozie de fiecare data cand te tin in brate
Nu glumeam cand ti-am zis ca imi tai respiratia
Esti o explozie solara...
Si eu sunt...

Refren:
Eu sunt o racheta-spatiala si inima ta este luna.
Si tintesc spre tine
Spre tine
250,000 de mile intr-o seara clara de Iunie
Si tintesc spre tine
Spre tine
Spre tine

O sa fac tot ce voi putea,cand sunt cu tine simt fiori
Corpul ma doare cand nu sunt
Cu tine nu am deloc putere
Nu exista limita la ce as face,nici o granita nici o lungime
De ce zicem asta pana sa avem aceea persoana care credem
Ca va fi aceea si odata ce o avem nu va mai fi niciodata la fel
Ii doresti cand ei nu te vor pe tine
Odata ce ei te vor sentimentele se schimba
Nu este un concurs si eu nu sunt in concurs pentru o pereche
Nu cautam dar am dat peste tine,trebuie sa fi fost destinul
Dar atat de mare este miza
Sa trecem la subiect,dar o usa se inchide in fata ta
Promite-mi ca daca voi ceda si o sa ma deschid
Nu voi face o gresala...

Refren...

Deci dupa un an si jumatate nu mai sunt eu cel pe care il vrei
Dar te iubesc atat de mult incat doare,niciodata nu te-am ranit
O sa iti dau inima mea,o sa las garda jos,jur pe Dumnezeu
O sa imi zbor creierii in poala ta,o sa ma intind aici
Si o sa mor in bratele tale
Cad in genunchi si te rog,incerc sa te fac sa nu pleci
Dar tu nu vrei sa asculti deci la dracu,
Incerc sa te opresc sa mai respiri
Imi pun mainile pe gatul tau ma asez deasupra ta,strangandu-te
Pana cand iti rup gatul ca un betigas
Nu este un motiv posibil
Nu ma pot gandi sa te las sa pleci din aceasta casa in viata
Lacrimile imi curg pe obraji apoi te las sa pleci si iti dau
Si dupa ce imi pun arma la tampla iti zic:

As fi facut orice pentru tine
Sa iti arat cat de mult te-am adorat
Dar s-a temrinat acum este prea tarziu sa ne salvam iubirea
Doar promite-mi ca o sa te gandesti la mine
De fiecare data cand te uiti la cer si veï vedea o stea
Pentru ca eu sunt

joi, 7 iulie 2011

Am sa las

Eu am sa plec
Si in urma mea eu las
Figuri ce doar in gand le mai petrec
Prieteni dragi, oameni de neuitat
Eu pentru ce mai traiesc?
Si in viata am s-o las aici,
Tot ce am trait, tot ce am visat
Si lacrimi, dar si bucuri
Le-am uitat...
Cum sa uit atata timp
Cum sa incep din nou cu totul?
Trecutul fara antidot
Va spun ca nu am sa va uit
Mereu in suflet sa va port
In anii lungi la nesfarsit
In viata mea,..
Un suflet mort,.. neuitat

amere 20 zile

zile nefaste pana la marea tragedie... hope i will die

numaratoarea inversa incepe

marți, 5 iulie 2011

Frantz


uneori e dificil sa scrii despre o persoana care probabil a fost cea mai importanta fiinta din viata ta sau va ramane mereu omul care te calma cand te loveau crizele de isterie, te strangea in brate cand erai nesigura, te ridica de jos atunci cand nu mai aveai un tel pentru care sa fi la inaltime,... Adesea ti-e greu sa vorbesti despre el, ti-e greu sa recunosti ca nu mai e acolo unde era de obicei , ti-e greu sa recunosti ca nu mai e printre noi ca el acum e doar o imagine din trecut care te infuenta numai in bine si iti dorea tot ce e mai bun de pe lumea asta.
Putini sunt acele persoane care se sacrifica pentru tine, defapt in lumea in care traim fiecare e pentru el, si totusi marile valori pier subit fara sa lase macar un semn inainte de a o face, fara ca macar sa isi ia ramas bun,...
Pentru ca viata l-a lovit prea tare a hotarat sa se sinucida, nu vreau sa ii gasesc o scuza pentru ceea ce a facut insa imi doresc sa il fi ajutat sa pot sa il impiedic sa comita o fapta necugetata... Pentru altii era doar un golan , un baiat pe care familia nu il mai recunostea , insa pentru mie era fiinta cea mai importat si va ramane mereu iubitul meu Frantz. Mi-as dori ca nimeni sa nu mai judece aparentele si sa tina cont decat de vorbele unui mare intelept : "nu judeca , daca nu poti ajuta".

duminică, 26 iunie 2011

Caaat de imbecil poate fi un individ???

omul cat traieste invata , ... pacat ca uni nu mai invatza niciodata frate desi e natural...Cred ca nu ia de unde trebuie in p"m... mdea ,... uni isi fac planuri de sinucidere si altii ii intreaba cand merg la mare,... So, tu te dai de ceasu morti si te gandesti frate franghie, pastile, sufocare, etc modalitati de a-ti curma suferintele iar uni cretini te intreaba de mare =))))) joke: te formolizeaza si te tarasc dupa ei la mare:))) asta fiind in conditiile in care ei nu suporta strandu dar merg la mare frate
IL URASC pe acel om!!!!cretina fiinta !!!!
Ce egoista e fiinta umana, isi vede propria placere pe cand altii nu pot avea nici 80% din cele visate intro zi speciala... de ce ti-ai serba onomastica ?? sa iti amintesca ca nu esti deplin fericit?? Mdea,... al dracu sufletu uman,...

miercuri, 22 iunie 2011

20

N-am chior de ban,dar mintea mi-e avere...Zbor dar ating pamantul...Sunt grabita,dar inca mai stau...Sunt franta dar trag tare...Par a fi aici dar gandul mi-e departe...mai si gresesc dar cu regrete...traiesc pe pamant dar visez la lumea de Sus :)
Sunt un nimeni , de aceea nu pot avea nimic, umbra celor 20 de ani se asterme incetu cu incetu , iar ce imi doream odata nu voi avea nicicand . Ma ratacesc printre ganduri si emotii , ma simt obosita imi vad viata deruland ca un film de scurt metraj, insa sunt constienta ca voi sfarsi in inchisoarea propriei mele depresi, ma simt multumita insa o lacrima imi apare pe obraz subit ...
Adesea imi doream ca atunci cand ating varsta asta sa primesc ceea ce imi doresc cu atata ardoare, viata imi arunca lovituri cu ecou inca odata si se dovedeste invingatoare, ... Imi ramane doar sa ucid orice speranta , orice dorinta ... nu m-am inascut pentru a mi atinge visele si dorintele, ele raman adesea urme tainice in suflet, rani nevindecate.
voi lasa suferinta din aceasta perioada negra sa macine incetul cu incetul si ultima rasuflare , voi aprinde o tigare si ma voi gandii la voi..

sâmbătă, 21 mai 2011

happy b-day mie....

so wtf... azi e ziua mea, e de pe la 12 noaptea, mdea si sunt singura k un cacat la gard :( un mare kkt la gard si pot dramatiza si sa fiu in depresie ,...:)))) Hai sictir:D veshnik mea pomenire

miercuri, 27 aprilie 2011

si soc marele cacanar Nane

Ba e unu, cica il cheama nane. Acuma prima intrebare ar fi : cine pula mea e nane? ( pe sistemu' "ciiiine pula mea e steauaaaaa?"), iar dupa ce afli cine e nane, adica un nimeni, te intrebi : cum pula mea sa te cheme / sa-ti pui porecla nane? El cica e mare repăr, a luat negativul de la 'Like a star' - Taio Cruz, si-a pus vocea aia a lui de tractorist obosit, a denumit-o plin de originalitate si intr-un mod absolut surprinzator 'Ca o stea' si gata a facut melodia. Pai futu-te-n gura de xerox, de ce trebuia sa strici tu melodia aia ba meltene? Mno futatiar Dumniezau`! (cum ar zice un tovaras). Deci prietene nane, daca te vad pe undeva, iti dau cu ranga in cap iar apoi iti rup picioarele. Esti printre cei mai mari cretini pe care i-a dat tara asta de rahat. Hai siktir!

marți, 26 aprilie 2011

Pastele, relatare cronologica By Prietenul meu Pshihopat Bufnitza


Hirstos a inviat! (toti spun asta desi nimeni nu l-a vazut)
Ce inseamna mai exact pentru Craiova, Pastele ?!
De pilda, pentru vecinul de "sub mine" Pastele nu are nicio semnificatie. Totusi, "romul" n-a ezitat sa-mi terorizeze urechile cu urletele sale barbare, probabil din euforie pentru Iisus, si sa faca gratar cu carne de mici expirata exact sub fereastra mea, dansand ca un schizofrenic impreuna cu micul sau neam de opt mii de nepoti si trei mii de frati dintre care doar unul sufera de autism, de ziceai ca s-a adunat un sfert din Beijing in gradina blocului meu...ba chiar m-am uitat pe cealalta fereastra de pe balcon dupa biciclete, sa fiu sigur ca nu suntem invadati de chinezi. Apoi dupa ce gratarul s-a terminat iar grasele, cu varsta intre unsprezece si patruzeci si opt de ani, isi fluturau fustele care aduceau cu niste perdele cu care acoperi mortul sa arate mai viu, urcau scarile incercand sa nu se impiedice. Toate bune si frumoase, petrecerea continua in apartament, intr-un mod civilizat, nederanjand pe nimeni, poate doar putin disconfort sa-l fi pricinuit acele injuraturi macabre si amenintari familiale, urlete strasnice si continue, aducandu-ne aminte parca, de chinurile prin care a trecut Iisus, care S-a jertfit pentru noi, pentru oamenii cu un suflet ingrozitor de marsav, aidoma vecinului cu pricina, aici: tiganul. Practic pentru el Pastele nu e un motiv de impacare sufleteasca, de o reflectie si o constatare a nimicniciei, un motiv de caire a jegului propriu, de umilinta, de ingenunchere morala in fata celui care S-a sacrificat pentru oameni, (deci, implicit, si pentru el), ci e un motiv de petrecere, e o zi in care ragaim bere si mancam mici, dansam manele si bronzam sunci.
Pentru oltenii autentici insa, cu religia nu te joci.
Omul de rand s-a deplasat la ora 23:50 "sa ia lumina", pesemne ei neavand becuri, chibrite, brichete, lanterne, asteptand in puhoiul de oameni, care mai de care mai indarjiti atunci cand vine vorba despre curatarea sufletului, si "apropierea" de Dumnezeu.
Inainte sa va impartasesc etapele experientei mele, cu privire la invierea Domnului Iisus Hristos, am marea curiozitate de a va intreba si a va supune unui scenariu:
Daca invierea incepe mai devreme, sa spunem ca ceasul preotului sau cine "tine" timpul pe-acolo, e cu 3 minute in urma, iar popa deja incepe cu "Hriiistoos aaa iinviiiaat Maarti, cu halatul pee Maarte mergaand", ce faci ? Cum procedezi ? Il pui sa stinga lumanarile ca mai sunt 2 minute pana invie Iisus, intrerupand astfel toata "ceremonia" ? e doar un scenariu care merita mentionat, nefiind enorm de idiot cum probabil l-ati catalogat deja, creazandu-va infinit superiori mie.

Ora 00:01. Incepe slujba ( cu o intarziere de 1 minut, probabil preotul avea ceasul setat dupa teletextul de pe TVR2; ar fi si absurd sa inceapa slujba la fix, ca doar nu-i concurs de atletism), iar crucile ascultatorilor, desi solemne (cu mana tremuranda de foame, ce-i drept), erau robotizate, si cu toate astea, toata suflarea olteneasca sorbea cantecele armonioase ( si cand spun armonioase ma refer la faptul ca erau atat de ritmate incat te gandeai de 3 ori pe minut la sinucidere, iar in restul secundelor la a-l ucide pe cel de langa tine, acompaniat fiind de clopotul morbid (botezat "George Bacovia" de catre tarcovnic, clopot care parca-ti prezenta argumente in favoarea gandurilor tale cumplite), cantece ale unui preot oarecum anost (trecand prin aceleasi traditii monotone de treizeci de ani).

00:07. Tiganii, fiind si ei un element cheie in Craiova, se prezentau in trening Nike si pantofi Armani, avand "ca piesa de baza", o curea Dulce sau Cabana. Impozanti, fara tenta de filfizoni, cu burtile pe sub camasa si falcile sub umeri, se uitau duiosi la preot ascutindu-si sabiile pentru clipa taierii "pastelui", (painea feliata cu vin), pentru a o livra fiecarui membru al familiei.

Ora 00:12. Primele victime isi fac aparitia, in imbulzeala din "Casa Domnului", dexteritatea tiganilor si-a spus cuvantul confirmandu-si inca o data suprematia, astfel ca in doar doisprezece minute de la Inviere, au disparut: trei portofele, cinci telefoane, noua cercei de plastic, o ureche de om, doua bratari de argint si un lant de aur; iar o adolescenta zvelta, cu sanii mari si buze siliconate, a fost gasita violata langa piscina din spatele casei tarcovnicului ( cazermata din 3 crengi de langa fantana bisericii ). Spre stupefactia celor doi prieteni imaginari ai mei, aceste intamplari nu par sa-i tulbure pe credinciosii fanatici plini de intelepciune de la care ai ceva de invatat, astfel ca acestia isi continua calmi si cordiali drumul spre preot ( imbrancindu-si oamenii din fata si amenintandu-i cu lumanarea aprinsa la modul: "tinere-ti ard capul daca te mai bagi mult in fata").

Ora 00:31. Tiganii parasesc in turma (ca la un documentar cu animale salbatice) incinta bisericii intitulata Madona Dudu, imbulzindu-se aidoma demonilor care au bilet spre poarta Raiului de la Dumnezeu.

Ora 00:35. Eu ma trezesc din masina in care am zabovit, motaind aproximativ 40 de minute, asteptandu-mi cei doi prieteni imaginari sa vina cu lumina. De precizat faptul ca "motaind" in masina cu capul pe bancheta din spate intr-o parte, am salivat in asa hal incat mi-am udat pana si blugii cu saliva in timp de dormeam, asa ca, istet fiind, mi-am frecat mainile de tricou si de blugi in repetate randuri pentru ca apoi sa livrez saliva de pe maini, pe bancheta din spate, caci masina nefiind a mea, nu prea dadeam doi bani, eu imi lafaiam anusul pe bancheta din spate, mandru c-am gasit o solutie sa ies din "incurcatura", eram fericit ca un copil lihnit de foame care gaseste un colt de paine plin cu furnici.

Ora 00:42. Prietenii reali de data aceasta, ajung cu lumanarile langa masina, dupa o experienta fatala in care puteau lua foc la propriu in ingramadeala respectiva, ii observ cum incep unul cate unul sa stinga "lumina lumanarilor", cum intra in masina si-mi arunca aroganti replica "am stins lumanarile ca nu ne puteam deplasa in club cu ele", la care eu avand gandirea unei legume fara forma, intreb nedumerit, ca Goe cand incerca sa-si dibuiasca al doilea testicul, plictisindu-se sa ejaculeze in bilete de tren: "Atunci de ce ati mai luat lumina daca o stingeti pana s-ajungem acasa ?" raspunsul a venit prompt: " pentru ca asa e bine", un argument suprem care m-a spulberat, nereusind sa ma adun, avand in prealabil si experienta cu saliva pe bancheta din spate si epuizat de-atata frecat al mainilor, am renuntat, ostenit fiind, sa intru intr-o polemica sau intr-un dialog contradictoriu cu ei.

Ora 01:08. Ajungem la club, acolo, ni se spune ca intrarea este 150 000,( eu si cei 2 amici imaginari am pus mana de la mana, si din sase maini, toti banii adunati, ne-a dat o suma care mai apoi s-a dovedit a fi exact suma pe care o detineam eu singur, desi ei se tot laudau ca mi-au facut cinste tot drumul), asadar, noi (eu si cei 2 amici imaginari) dam sa intram in club, cu banii in mana dorind sa platim intrarea si sa ne alaturam preotilor care se aflau deja in club, plecand de la biserica spre club cu un dric personal, preoti care deja aprinsesera tortele, stinsesera lumina si cumparandu-si fluiere si chestii verzi fosforescente, dansau nestingheriti. (popi care fluierau mai rau ca la Costinesti pe ritmul lui David DeeJay). Cu toate acestea, trei dintre prietenii reali, n-aveau la ei decat 100 000 vechi, 50 mii au cheltuit cumparand lumanari pentru vii si pentru morti ( ca sa nu se iste scandal intre lumea vie si lumea moarta, au gasit de cuviinta sa imparta lumanarile in mod egal), iar 50 mii in caz ca ne intalneam cu vreun tigan care ne oferea 2 optiuni, varianta elevata " Ori imi inmanati 5 ron ori va perforez anusul cu o aviditate poetica", varianta reala: "ori imi dati 50 mii ori va fut in cur". Astfel, neavand bani de intrare, plecam cu capul in pamant, desi oarecum stramb, caci tot mai contemplam prin geam la petrecaretii care mimau suferinta lui Iisus pe piesele lui Tiesto si savurau Jack Daniels cu Red Bull in amintirea cuielor batute-n palma si a coroanei de spini carata de Mantuitor.

Ora 01:42. Ajungem la un birt updatat, un club gratis din Craiova in care ne destrabalam ca la carte (pagina 308 din oligofrenism absolut de Minteuan Onan), fiind apoi evacutati dupa trei minute, neapucand sa ne "consumam consumatia", apucand insa totusi, sa o comandam si sa o si platim, in timp ce paraseam benevol obligatoriu incinta birtului cu pricina.

Ora 02:04. Perseverenti aidoma curvelor din Targu Jiu, "ne luam inima in dinti" ( doar unii din noi, caci majoritatea au ramas fara masele de cand s-a scumpit sedinta la dentist si pasta de dinti, fiind astfel constransi sa-si amaneteze inimile in dintii celorlalti), si ne stabilim la un bar din apropierea locuintei noastre, destinzandu-ne cu un biliard, si o bautura.

Ora 03:47. Platim si plecam, de data aceasta de buna voie, cei drept speriati si stanjeniti fiind de un batran care la ora patru dimineata, imbracat sumar, doar in tricou si-n slapi, cu coaiele fluturand in vant (o aluzie fina la, "pe aripile vantului"), se aseaza pe scaun si se joaca la masinute, scarpinandu-se nauc pe capul plesuv.

Ora 04:15. Observam uluiti ca am pierdut paharul de unica folosinta in care se regaseau Pastele, nu sarbatoarea in sine, nu ma refer la faptul ca tineam intreaga sarbatoare Pascala intr-un pahar de unica folosinta iar toata planeta era cu sufletul la gura, asteptand sa gasim paharul si sa le dam inapoi sarbatoarea, ci ma refer la faptul ca nu mai aveam painea colorata cu vinul sfant cumparat de la magazinul din colt, singurul magazin din oras care a izbutit sa-si ucida clientii inainte ca acestia sa consume produsele cumparate, numai tinand in mana, placintele cu viermii inelati si covrigeii cu flegma de omida visatoare, sau trigoanele cu rahat de gandaci in putrefactie si transpiratie de tantari, respectiv branzoaice cu miros de ragait de miel si cu aroma unei lacrimi de libelula.
Agitati fiind, negasind Pastele cel de toate zilele, ne hotaram, cu o decizie UNUanima (ca doar unul a fost de acord cu ea, soferul), restul avand acelasi gand: "hai in p*la mea acasa, bag p*la-n ea de paine", scotand in evidenta sacrul acestei sarbatori crestine si aprofunzand si mai mult puritatea sufletului unui om de rand, ori al unui om de paragraf.

Ora 04:35. Ne-am intors la biserica dupa painea cu vin, gasim acolo adolescenta violata, omul ramas fara o ureche, si pe tarcovnicul mizantrop care incerca sa fixeze antena langa crucea de pe biserica, pentru a putea prinde meciul lui Real Madrid din semifinala Uefa Champions League.
Pasim in biserica, luam Pastele de la un preot inabusit in propriile sale ganduri si ocupat cu numaratul banilor, preot care ne si arunca un colt de paine ud, adresandu-ne taraganat cuvintele: "Luati ba!", iar cand sa iesim, dam acolo de o femeie cocosata, cu nasul coroiat, care purta un batic verde(detaliu care n-are de-a face cu absolut nimic, dar baticul mi-a atras atentia, sa fie oare un inceput al fetish-ului cu batice verzi ?). Batrana ne zambeste duios, aproape cu lacrimi in ochi, si dorind sa paraseasca biserica, mergand mai repede ca 3 melci la un loc dar mai incet decat aceiasi melci schiopi, vazandu-ne ca-i trecem calea si ca ne distantam, iesind inaintea ei din biserica, aproape lovind-o cu zbenguiala noastra salbatica, trezindu-ne subit intr-o fuga acerba spre masina, incepe sa ne binecuvanteze cu intelepciunea si intonatia oamenilor in varsta care atunci cand blagoslovesc, o fac din tot sufletul, anume: " Fute-v-ar Dumnezeu ca nu se mai poate ruga lumea de voi, golanii, haimanlalele dracu', arde-v-ar focu' de nenorociti ".

Ora 04:57. Ne despartim, avand lacrimi in ochi, fiecare parca simtind ca asta a fost ziua in care ne vom schimba ca indivizi ( a nu se intelege ca ne schimbam hainele unul altuia), ca ne vom pecetluii soarta, ca ne vom transforma in alti oameni, nemairamanand acele caractere care eram acum 5 ore, inainte de Inviere, acele "covoare" pline de balega si pisat de bou, ci vom deveni un fel de "gresie", un update, un nou inceput, un fel de Nora pentru Mama trei, ca sa fiu pe intelesul tuturor. Bineinteles ca la despartire desi am dat mana in semn de salut, in timp ce ne desparteam fiecare mergand pe un alt drum, departandu-ne din ce in ce mai mult, fiecare incepe sa urle si sa ridice tonul, sa continue dialogul desi distanta se mareste de la secunda la secunda, ei totusi continua sa-si vorbeasca unul altuia, si cum pe strada e o liniste cumplita, inevitabil s-au trezit maidanezii care m-au gasit pe mine responsabil pentru larma creata de ceilalti, maidanezi care nu m-au crutat, alergandu-ma pana la usa de la bloc, la interfon, iar atunci, iscusit fiind, am scos asul din buzunar, cei drept nu era un as de carti de joc cum probabil va ganditi (nu prea inteligenti fiind), ci painea care o luasem de la biserica...le arunc painea in gradina, cainii se duc dupa ea(prosti fiind, si ei tot cam ca voi), iar eu, semet si arogant, scot brelocul de la interfon, si inchizand usa, le strig mandru: "PASTE FERICIT, GAOZARILOR!" urcand scarile cu entuziasmul unui pedofil implinit.

Ora 05:03. Ajung acasa, deschid usa, scartaitul usii trezeste catelusa mea ahtiata dupa scandal, care incepe sa latre a paguba, prevestind parca sfarsitul lumii, imi trezeste singurul membru al familiei aflat in apartament, anume mama. Curioasa si oarecum buimaca, mama intreaba de Paste, daca am luat Paste, si daca da, sa-i dau si ei pana nu "se baga la somn". Ii raspund sfios ca am uitat sa iau Pastele, mintind-o, amagind-o, nespunandu-i ca de fapt am hranit cainii incercand sa-mi salvez mizerabila mea viata. Mama, credincioasa fiind, ma roaga frumos, daca pot sa ma duc, caci biserica e aproape (aproape la iesire din Craiova), sa iau Paste pentru ca vrea neaparat. Accept provocarea numaidecat, dar, pe masura ce coboram scarile mi-am adus aminte de cainii care probabil terminasera Pastele si dupa atata paine aveau nevoie de ceva carne, iar eu, un tip atletic, cu oasele lungi si carnea macra(avand grasime doar in ochi, stiindu-se faptul ca eu ma ingras doar in inaltime), eram victima perfecta in viziunea creaturilor turbate (literalmente turbate, caci ei si cand nu latra au spume la gura), astfel incat nici n-apuc sa deschid usa, si incep sa ma latre, vanatoarea incepe. Ma fugaresc..ma fugaresc...ma prind, ma trag de picioare, unul dintre ei chiar imi ia piciorul cu totul, ba chiar il privesc cu ultima sfortare cum da coltul cu piciorul meu stang, pesemne ca stia ca sunt stangaci, altfel nu-mi explic de ce-ar da un caine din coada si de ce-ar merge asa tantos cu glezna unui cetatean in gura.
In sfarsit, dupa aceasta patanie cu "cei mai buni prieteni" ai omului, trezesc blocurile vecine, iar un strain binevoitor suna la ambulanta, bineinteles, privindu-ma intr-o balta de sange cu un ochi zbatandu-mi-se, parca prevestind sfarsitul corpului in care se afla, strainul ma intreaba intai daca am minute in Orange, el nestiind sigur daca ambulanta e pe Orange sau Vodafone, si se apuca sa-mi povesteasca de cat are de plata la telefon, eu tinandu-mi resturile din piciorul stang in mana dreapta, singura intreaga, dealtfel. Ambulanta soseste numaidecat, in doar o ora si douazeci de minute cei de la ambulanta ne-au telefonat inapoi, spunandu-ne ca au luat la cunostinta apelul nostru si ca in cel mai scurt timp vor da curs acestuia, pentru ca peste alte doua ore si sapte minute sa ne spuna ca operatiunea "omul care nu va apuca ziua de maine" este in curs si ca ambulanta este pe drum...pe drum catre un alt pacient din Baia Mare, si ca in cel mai scurt timp va veni si la mine, eu fiind la maxim un kilometru de spitalul din Craiova, iar daca un betiv notoriu cu o bicicleta fara roti ar fi incercat sa dea curs apelului meu, ar fi ajuns in trei minute.
Intr-un final, cu chiu cu vai, mai mult cu chiu, si cu mai putin vai, sunt internat, iar dupa o operatie si o moarte clinica de cateva minute, ma trezesc intre doua cadavre cu lumanarile aprinse, cadavre care, probabil sarbatoreau Pastele cu ochii inchisi.
Imi aduc totusi vag aminte ce-am visat...imi aduc aminte ca in timp ce eram in moarte clinica imi tot repetam uitandu-ma intr-o oglinda aflata intr-o padure plina de sirene cu par pe coada si elfi cu buze-n cot: "Eu am murit...Hristos a inviat!", apoi ma trezesc subit, ma aflu singur pe patul de spital, strainul care a dat telefon s-a interesat si a aflat ca de fapt eu nu tin cu Steaua deci e de datoria lui sa-mi fie dusman, astfel incat a gasit de cuviinta sa plece si sa ma lase inconstient singur in spital.

Ora 13:25. Ajung acasa, externat, pe propria mea semnatura, de mentionat ca mi-am dat semnatura pe locul in care am fost operat (deasupra buricului), caci sistemul sanitar in Romania are foi in limita stocului disponibil, astfel ca pielea deasupra buricului a trebuit sa ramana in spital, pana o pot xeroxa, iar abia dupa aceea(dupa ce voi muri) mi-o vor opera(lipii cu mana) la loc.
De precizat ca, in starea in care eram, cu ultima suflare, am reusit sa iau Pastele de la colegul de camera, cadavrul din stanga, care, pesemne apucase sa ia Pastele inainte de a dormi o eternitate si de a se transforma in mancare pentru insecte.

14:19. Semi-lesinat ii arunc mamei paharul cu Pastele, (afland dupa doua zile ca de fapt mama era la servici iar eu aveam halucinatii cum ca se afla in dormitor), inchid usa, ma duc la mine in camera si ma arunc adanc in patul moale din lemn.
Nu ma mai sinchisesc de mirosul zguduitor al sosetelor spalate din joi in "Paste", le dau cu parfum incercand sa echilibrez mirosul, ma spal pe maini si apoi pe fata cu propria saliva si ma intorc pe partea cealalalta, adormind profund, pisandu-ma pe genunchi, nemaifacandu-mi rugaciunea, asa cum m-am obisnuit sa fac o data la nouasprezece ani. si dorm..si dorm..si..
Si cam atat, restul...va urma!
Urbi et Orbi!
Adevarat a inviat!

duminică, 17 aprilie 2011

Hai sa ne tunam masinile


Dacă ai o maşina şucară (neoane, tobă înţepată cu cuiul de urlă, bass cât pentru un mic cutremur, un body kit adaptat preferabil sculptat în lemn de mesteacăn sau brad, jante de 2 ori mai late şi mai mari decât normal, jante cromate polishate sau cu spinere, uşi dealea care se ridcă în sus) toată lumea o să te recunoască la modul "Uite-l bă pe ala de are maşina ...", marfă, eşti deja o celebritate! cum am precizat mai devreme înafară de acest lucru, este şi succesul la femei garantat, orice fată îşi doreşte să fie plimbată intr-o asemenea bestie de maşină.


Tuning exterior

  • Demontarea oglinzii retrovizoare - acest lucru îţi va scădea consumul şi îţi va creşte viteza maximă de deplasare. Ce-ai frate îţi baţi joc de mine? Nu! Acest lucru a fost demonstrat ştiinţific într-un tunel de vânt, demontarea oglinzilor retrovizoare creşte aerodinamicitate maşinii tale cu 1.9%, un procent uriaş!
  • Presiunea în roţi - influenţează consumul maşinii, este de preferat să aveţi presiunea mai mica cu 0.2 fată de presiunea scrisă sau indicată în cartea maşinii.
  • Capace cromate (cu sau fară spinere) - părerea personală că unele maşini arată foarte bine cu capace cromate, creşte coeficientul de agăţare de pisi cu 0.3%, totodată va da un plus de look.
  • Folie auto (transparentă intre 75% - 95% sau opacă complet) - este recomandată cea mai ieftină şi cea mai închisă folie, chiar şi opacă (nu ai nevoie să vezi pe unde mergi când eşti raicer toţi îţi vor acorda prioritate de raicer) aplicată pe toate geamurile maşinii (inclusiv parbrizul maşinii, dacă vrei să demonstrezi că eşti şeful şefilor), schimbă dramatic aspectul maşinii, dar din păcate folia inseamnă greutate in plus pe maşină, dupa indelungi teste, sondaje şi opinii, echipa de cercetători joo a determinat că montarea foliei are un coeficient de agăţare de pisi exponenţial, adică pentru fiecare geam coeficientul va creşte cu 1%, iar în cazul parbrizului cu 7%. Coeficientul de performanţă este de -0.1% înmulţit cu numărul de geamuri cu folie. Din păcate folia pe parbriz şi pe geamurile laterale fată este ilegală, în cazul în care te opreşte Poliţia vei primii o amenda cuprinsă intre 300 si 1000 lei şi reţinerea ceritifcatului de înmatriculare.
  • Colantarea maşinii negru mat sau altă culoare - este un nou trend în lumea tuning-ului, toată lumea o face, costă intre 600 si 1500 lei şi iti va schimba look-ul maşinii tale, coeficienti crescuti de agatare de pisi +0.4%.
  • Bări, praguri, eleroane etc. - se recomandă cât mai multe elemente de design sculptate din lemn de mesteacăn, brad sau stejar. Toate elementele se recomandă a fi cât mai mari pentru a spori aerodinamicitatea maşinii tale, printre elemente putem preciza bări, eleroane, grile, praguri.
  • Neoane sub maşină - căt mai multe şi cât mai colorate, nu doar sub maşină se pot monta oriunde, atata timp cat eşti cool, unicat şi şucar, coeficient agaţare de pisi 0.1% per neon si un plus de look de 0,02% per neon.
  • Sisteme iluminare suplimentare (DISCO) - montarea stroboscoape, semnale luminoase asemănătoare cu cele ale poliţiei, pompierilor sau ambulanţei te fac sa devii o legendă a străzii, un adevărat model pentru viitor raiceri. Se mai pot adauga şi benzi cu lumini LED, lumini adiţionale pe plafon, în bară sau pe jenţi, coeficientul de agăţare de pisi va creşte după următoare formula, 0.01% înmulţit cu intensitatea luminii per bec/led.
  • Abţibilde(stickere) preferenţiale - lipirea abţibildelor pe lunetă, parbriz, geamuri sau chiar pe elementele caroseriei este cel mai bun mod de a îţi exterioriza personalitatea grozavă, lipeste-ţi abţibilide cu firmele hainelor care le porţi, muzica care o asculţi sau chiar cu o poză cu şeful, adică cu tine. Cele mai populare şi frecvent întâlnite abţibilde sunt cele cu Nike, Addidas sau Tuning, coeficientul de agăţare de pisi va creşte cu 0.4% aratându-i lui pisi că îţi permiţi ţoale de fitze şi că ai bani caşhi in buzunar, fară numar. Duşmanii tăi vor turba când vor vedea abţibildele şi look-ul va creşte cu până la 2.3%.

Tuning interior

Braduleţ petrom - garantăm creşterea performanţei maşinii tale, secretele mistice ale brăduleţilor sunt puţin cunoscute, el îţi va creşte puterea maşinii tale (în special vei simţii o diferenţă la cuplu) prin intermediul aerotermei. Enzima probiotică cu octanol trifosfat clorhidric (cunoscută sub denumirea de enzimă POTC - h3so4nos2) aflată în cantitate de 7.9% în brăduleţ va ajunge în motor, mai exact la pistoane, enzima depunându-se pe capul pistoanelor. Iniţial această enzimă este lichidă, odată ce va fi expusă la O2 (oxigen), se va transforma din lichid în gaz prin evaporare, odată ajunsă la pistoane şi este procesată, din cauza căldurii aflate în camera de ardere octanolul se va înparţi în două ramuri de pentanol acesta fiind puternic inflamabil, aşadar explozia va fi mult mai puternică...o explozie mai puternică înseamnă mai multă putere. Cercetătorii de la joo.ro au studiat acest fenomen în condiţii de laborator, locaţia acestui laborator este strict secretă. După multe teste, comparaţii am reuşit să determinăm ca montarea brăduleţului de la petrom va creşte coeficientul performanţei cu peste 1-3%, acest coeficient este în funcţie de volumul motorlui, cu cât mai mic volumul cu atât mai mare puterea, adică la un Matiz am reuşit să scoatem şasă cai putere in plus doar prin simpla montare a unui brăduleţ aparent inofensiv.

  • Deodorant auto GUMA TURBO - procedeul este asemănător cu cel al brăduleţului petrom, dar impactul este mult mai pregnant, un impact TURBO, creştere a coeficientului performanţei şi aderenţei cu 4% pe tot parcursul turaţiilor, cuplul fiind cu mult mai mare decât normal.
  • Deodorant auto AMBIPUR - cu un conţinut de peste 60 ml al enzimelor şi un miros mirific considerăm că acesta este vârful de gamă al deodorantelor auto, o creştere a puterei maşinii de 11%, a cuplului de 4% şi a coeficientului de agăţare de pisi de 7%.
  • Covoraşe auto - cresc capabilitatea şoferului de a conduce cu o viteză mai mare, având o aderenţă mai mare intre adidas şi covoraş piciorul nu va aluneca, aşadar şoferul capătă încredere in sine. În acest caz nu putem vorbii de o creştere a niciunuia dintre coeficienţi, este doar o creştere de natură psihologică a capabilitaţilor şoferului.
  • Cd-uri cu muzica ta preferată - ce haz are dacă nu asculţi în maşină la maxim muzica ta preferată. Un cd-u cu marele maistru Guţă sau o baladă simfonică acompaniată de Florin Salam, toate cd-urile trebuie să fie originale cu hologramă, organizate pe categorii (de exemplu: duşmani, dolărei, zâne, inimă mea care jeleşte, iubire nemuritoare) şi cu melodii unde se vor repeta cuvintele terminate în ani, exemple: bani, duşmani, golani. Pentru cei cu gusturi oribile, ca noi (echipa de cercetare joo.ro), recomandăm cd-uri cu muzică populară sau clasică care ajută la relaxarea sufletească si la dezvoltarea unei armonii interioare pentru un stil de condus mai calm. Totodată mai putem recomanda muzica hip-hop, house, chillout, minimal, dance etc. Totul rămâne la latitudinea ta, dar nu uita că salamul nu se ţine doar în frigider, ci se poate asculta şi în maşină la maxim. Muzica ascultată în maşină poate determina şi creşterea sau scăderea consumului.

Coeficienţi tuning

Dacă ai urmărit toţi paşii de mai sus o să te placă fetele cu până la 60% mai mult, puterea maşinii va creste cu peste 16%, vei avea cuplu mai mare cu pana la 4%, aerodianmicitate va creşte cu 5-6% si look-ul maşinii tale se va îmbunătăţii cu peste 30%.

Doar prin simpla citire, analizare şi aplicare a acestui articol în viaţa de zi cu zi, Ionuţ (membru a echipei de teste ştinţifice joo.ro) a devenit un raicer mai bun, chiar şi mai mult.

Matiz-ul său acuma are peste 104 cai putere si un cuplu de 131 NM, acest lucru a fost testat prin intermediul unui dyno-test făcut în Germania, maşina prinde acuma 0-100 în mai puţin de 9 secunde. Cine mai are nevoie de turbo atâta timp cât există acest ghid de tuning.

Să nu uităm că succesul la femei al lui Ionuţ a crescut cu peste 71%, fetele sunt înebunite dupa el şi deja a devenit o celebritate locală, in satul Mototârla, comuna Tunăreni, judeţ Ilfov, Romania.

Încheierea ghid-ului

Precizăm ca toate cele menţionate în acest articol sunt reale, pentru a avea coeficienţi de tuning căt mai mari puteţi folosii de mai multe ori acelasi element de tuning, de exemplu 2 folii puse una peste alta, 6 brăduleţi agăţaţi prin maşină.

Dorim să informăm public că nici un animal, om sau maşină nu a fost rănit in cursul testării / implementării ghid-ului, că cercetătorii joo.ro sunt calificaţi pentru a face orice expertiză asupra oricărui element de tuning o adevărată legendă, că ne adresăm la maşina ca la o persoană vie.

Nu suntem responsabili pentru orice eventuale daune de imagine,morale sau monetare care pot fii cauzate de acest ghid, nu încurajăm cititorul să il urmărească. Dacă ai urmărit acest ghid şi lumea ţi se adresează ca cocalar infect, bizon sau chiparos va trebui să reiei pasul 1 factorizat de n ori (n fiind numărul de adresări).

Dacă ai scris şi tu despre tuning, raiceri, etc. şi vrei să apară la noi pe site contactează-ne la contact@joo.ro cu subiectul "Tuning", urmând să precizezi date de contact şi articolul.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Dementa

vreau sa fiu inchisa pe viata intrun oscpiciu sufar de dementa interioara, care e problema daca este singura mea dorinta , de ce nimeni nu mi-o poate indeplini??????????????????
Acelasi loc, aceeasi senzatie ireala de singuratate.Fiecare zi, fiecare ora, fiecare secunda incepe in aceasta camera de ospiciu. Aici sunt inchisa de... nici nu stiu de cand. Aici nu exista timp, nu exista spatiu. Doar patru pereti albi ce ma inconjoara. Toti ma cred normala, de asta nu sunt inchisa aici. Usa alba deasemenea cu o mica portita in josul sau, din care de trei ori pe zi se iveste cate o tavita cu mancare. Mancare proasta, ca intr-un ospiciu... ceva fasole, un pahar cu apa, paine si cateodata, daca am noroc doua-trei bombonele. Toaleta, plasata intr-un colt mizerabil al camerei, nu a mai fost curatata de secole. Oricui ar fi intrat aici i-ar fi trebuit o masca de gaz, datorita mirosului. Mie nu, eu sunt obisnuita. Am invatat sa nu ma mai plang, oricum nu ma aude nimeni.
Ma gandeam, eu nu am realizat niciodata nimic. Nu am realizat nimic datorita faptului ca nu am incercat niciodata sa fac nimic. Deci nici nu am pierdut nimic. Nu am motive sa fiu bucuroasa, nu am motive sa fiu trista. Am motive sa fiu eu. Am motive sa nu-mi pese de ceilalti. Am motive sa plang, am motive sa rad. Nu m-am gandit niciodata cum ar fi ca eu sa fiu singura fiinta din univers care sa fie libera, iar toti ceilalti sa fie inchisi in cutii de lapte albe. Probabil si atunci m-as simti la fel de singura. Am decis ca asta e, la urma urmei am fost facuta sa fiu singura.

vineri, 1 aprilie 2011

oat da fac? (wtf)

E tragic sa te simti ca un cacat , un cacat la gard stivit cu ignorantza de curu mare si gras al unei jigoodii imputite si nespalate, asa ma simt eu presata de viatza e trista situatia dar e adevarata , am ajuns la concluzia ca un marele filozof avea atata dreptate si imi cer scuze daca prin ignoranta mea umana il citez :

"E mai bine sa fi o fiinta umana nesatisfacuta, decat un porc multumit, e mai bine sa fi un Socrate nemultumit decat un idiot multumit, iar daca idiotul si porcul sunt de alta parere asta inseamna ca ei vad decat o latura a problemei, pe cand ceilalti le vad pe toate"

Placere... da este o nevoie umana pe care o cer cu desavarsire, ajung sa ma simt ratata ca ma multumesc cu acea carpa pe care o cumpar azi si o port de cateva ori , doar pentru simplu fapt k e a mea , e patetic , cer sa fiu ucisa fara mila pentru ca nu pot ajunge la placerea si multumirea spiritula ...

luni, 21 martie 2011

I love to shopp












bah oameni buni cum a venit criza economica si nu mai este bani am recurs la masuri drastice:(
Sunt cu iubitul meu de cateva luni ,relatie serioasa dar el nu poate sa stea in casa asa k am hotarat de comun acord sa vindem chilotzi ....

Si cum nu suntem in america , germania sau alta tara civilizata sa ne vindem vechiturile in fatza casei , am decis sa le vindem pe blog:

Chiloti Victoria Secret ai lu bunica purtati de cateva ori luati acum vreo 6 ani suma modica de 400- 450 Euro

Chiloti mei CB luati cand m*am innascut cu valoare sentimentala 800-900 de euro

Chiloti Lu varamea MADE IN SPANIA 900Euro (valoare sentimentala mai mare)

Chiloti Copac marime S 200 euro:X

Scutece folosite
Unghile de la picioare
Praf
clei din ureche
Cacatu lu Rex (el e copil el nu stie se caca unde apuca, dar cactu lui e scump si valoros )

de asemenea cea mai buna prietena a mea are si ea lucruri de vanzare:
DiMoNdS: buricul meu taiat la nastere
DiMoNdS: moztu lui fratemeu
DiMoNdS: m-am tuns eu intr-a4a mai am coada
DiMoNdS: pietrele d la rinichi ale lui matusemea
DiMoNdS: matreata mea
DiMoNdS: flocii lui fratemeu si are muuuuulti
DiMoNdS: mai am niste dinti d lapte
DiMoNdS: pantofii lui mama 100 si ceva
kilele lu unu k are multe

La comanda mai putem vinde : lantz de bicicleta , mobila, ulei de masina , jenti, rugina de pe masina lu Livrache (NUMAI LA COMANDA!!!!!!!!) sau le puteti achizitiona din 1mai + bataie zdravana d la baganti de dupa blocuri yea yea.





preturi FOARTE MICI

joi, 10 martie 2011

Colinde bong

http://www.youtube.com/watch?v=YUK9Nt-Jpxk&feature=player_embedded&oref=http%3A%2F%2Fpunchline.ro%2F2010%2F12%2Fbong-bong-sa-fumam%2F&has_verified=1

Orice veste minunata raggaton

Ne-am intalnit sa rulam bong bong sa fumam
Dar de la asta nu mai luam bong bong sa-naltam
Bong bong ne inaltam (x3)
Findca fura la cantar bong bong si ne intepam
da 0,5 ce cocalar bong bong sa-l uitam
Bong bong sil-uitam (x3)
Dar scoate unu niste hash bong bong si-l fumam
Vedem doar iepurasi bong bong sa-l vanam
bong bong sa-l vanam (x3)

luni, 7 martie 2011

Bufnitze


pentru ca e o bufnita:)))
de fapt un Bufnitzoi





s-a lăsat noaptea între noi iubite
e groasă de poţi să o tai cu răsuflarea
între necuvintele noastre au crescut buruieni înalte
nu mă mai vezi,
nu te mai zăresc...
din când în când între ţipetele bufniţei aşezată
între tâmplele mele
pare să-mi aud sufletul trosnind
ca şi cum ai frânge un ram în două
apoi, tăcere
vorba prietenei mele, "ceaţă londoneză"
de atâta cenuşă poţi muri

măcar acum mă auzi?
bufniţa tace!

duminică, 6 martie 2011

Tipuri de cacat

1.Câcatul fantomã:
Stii cu siguranta ca l-ai facut. Urme ale sale sunt pe hârtia igienica dar în WC nu este nici
urma de cacat. Mai poate fi numit si cacatul Torpedo atunci când a fost auzit cazând în apa din WC…

2.Cacatul teflon:
Vine matasos si moale ca nici nu îti dai seama. Pe hârtia igienica nu sunt urme de cacat.
Pentru a fi sigur ca a fost facut trebuie sa te uiti în WC…

3.Cacatul caucuiucat:
Are consistenta bitumului fierbinte si lasa urme gretoase pe faianta
WC-ului. De stergi de cel putin 18 ori la cur si acesta nu este înca curat. Trebuie sa îti
bagi hârtie igienica în chiloti pentru a nu-i umple de cacat.

4.Cacatul cu aprindere întârziata:
Tocmai te-ai sters la cur si te-ai ridicat în picioare…când vine tura urmatoare…

5.Cacatul sarpe:
Alunecos de grosimea degetuli mare si are o lungime de cel putin 50 de
centimetrii. Are un potential ridicat (la fel ca si cacatul fantoma) de “cacat Torpedo”…

6.Ca catul pluta:
Mai este cunoscut si sub numele de “înotatorul”. Desi ai tras apa de trei ori el pluteste
înca în WC. Doamne! Cum te poti scapa de el? Nu se lasa nicidecum luat de apa. Apare de
obicei peste tot, numai în propria locuinta nu…

7.Cacatul dorinta:
Parca ai avea furici în intestine. Transpiri, te basesti, faci totul… în afara de
a te caca…apare de obicei la petreceri când te nevoieste sa ocupi WC-ul un timp îndelungat.

8.Cacatul buci-umede:
Aceasta specie derivata loveste apa din WC cu o viteza ridicata si la un unghi înclinat
astfel încât îti umezeste bucile curului…Cel mai rau la aceasta specie de cacat este
ca nu ai niciodata certitudinea daca umezeala de pe bucile tale este apa sau cacat…

9.Cacatul “bloc de ciment”:
Ma este denumit si cacatul “Doamne-Dumnezeule!”. Imediat dupa ce ai început sa-l faci
îti doresti din tot sufletul sa îti fi facut în prealabil o anestezie locala.

10.Cacatul King Kong:
Mai este cunoscut si sub numele de “cacat elefant”. Este asa de mare încât re f uza sa
dispara în canalizare înainte de a fi maruntit(se recomanda folosirea unui umeras de haine).
La fel ca si “cacatul pluta” nu apre decât atunci când te aflii într-un WC strain.

11.Cacatul hemoragie-craniana-interna:
Aceasta forma de cacat l-a ucis pe Elvis. El vine de abia dupa eforturi îndelungate ai
schimbat culori de la rosu la verde si apoi albastru.

12.Cacatul bere:
Una din cele mai rele dar si una din cele mai raspândite forme de cacat. Apare în ziua
urmatoare noptii de dinainte. În mod obisnuit nici nu miroase asa de rau, dar aparentele
înseala. WC-ul este stropit cu el de sus pâna jos de parca ai fi tras cu o flinta cu alice.
Te si miri ca din gaura curului tau cacatul poate fi împrastiat în atâtea directii.
Dupa aceea observi ca hârtia igienica s-a terminat si closetul nu este prevazut cu o perie.
Apare la fel ca si alte forme numai în WC-uri straine.

13. Cacatul Ajuta-ma Doamne!
Acest tip de cacat este unul foarte special, asemanandu-se foarte bine cu oreonul sau
varsatul de vand, deoarece nu apare decat o data in viata, fiind o specie foarte
periculoasa de cacat, putand provoca puternice hemoragii interne si uneori chiar decesul.
El este asa de periculos deoarece are o densitate foarte mare (asemanatoare cu a
plumbului), si apare de obicei ca o constipatzie obisnuita, luandu-si prin surprindere
victimele .Deci, dumneavoastra trebuie sa nu-l tratati cu superficialitate si sa fiti foarte
precauti, deoarece trebuie sa va cunoasteti foarte bine corpul pentru a-l controla. Avand o
densitate ridicata, intr-un volum de circa 200cmc, el nu va putea iesi pe gaura curului,
aceasta avand un diametru maxim de cca. 5cm, putand fi largita pana la 7cm in cazul
homosexualilor sau prin exercitii zilnice cu diferit obiecte(ex: coada de matura sau o
lingura de lemn. Pt. alte sugestii sunati la 955). Neputand iesi, acesta se roteste
inauntrul curului, asezandu-se in toate pozitiile si incercand disperat sa iasa si ca
orice cacat incercand sa se modeleze dupa forma gaurii.
Nu este recomandata introducerea degetului in cur pt. a incerca eliminarea, deoarece va
poate lua pe neprevazute si va poate prinde degetul, strivindu-l.
Trebuie de asemenea luate masuri de precautie si in privinta wc-ului, deoarece cacatul
nostru, avand o greutate destul de mare (cca. 3000 Newtoni) poate avea o acceleratie de pana
la 22N/kg si poate provoca crapaturi si chiar gauri faiantzei wc-ului.
Pentru a nu exista probleme, va recomandam o olitza sau orice alt recipient din material
plastic sau metal si sa lubrifiati bine zona anala inainte de eliminarea cacatului.

vineri, 4 martie 2011

Amuzament Sefii

Dilemele unui sef
Vii dimineata tirziu - esti exemplu negativ.
Vii punctual - ai venit sa-ti spionezi subalternii la sosire.
Esti prietenos cu subalternii - vizezi popularitatea ieftina.
Esti rezervat - te considera cu nasul pe sus.
Iti lauzi subalternii - esti lingusitor.
Ii critici - faci pe nebunul.
Te intereseaza munca subalternilor - esti bagaret.
Nu te intereseaza - nu ai habar de probleme.
Faci sedinte - esti sedintoman.
Nu tii sedinte - lucrezi in secret.
Daca esti tinar - n-ai experienta.
Daca esti mai in virsta - esti sclerozat.
Stai seara tarziu - faci pe lucratorul supraaglomerat.
Pleci punctual - nu-ti dai interesul.
Te consulti cu colegii - nu esti in stare sa iei decizii.
Nu te consulti cu colegii - vrei sa tii totul in mina.
Spui bancuri - esti neserios.
Nu spui bancuri - esti plictisitor.
Pleci in concediu - nu te intereseaza soarta firmei.
Nu pleci in concediu - iti pazesti scaunul.
Insisti asupra problemelor tale - esti incapatinat.
Cedezi - esti moale.
Ai succes - ai avut noroc.
Ceva nu merge bine - bineinteles era de asteptat.
Trimiti oamenii la cursuri - vrei sa-i indatorezi.
Nu-i trimiti la cursuri - nu lasi pe altul sa se ridice.
Vii cu idei noi - esti fantasmagorist.
Nu vii cu idei noi - esti refractar fata de tot ce-i nou

Amuzament Regulile tatalui ei // sex


Regulile tatalui ei
Regula nr. 1: Daca vii cu masina in fata casei si claxonezi ar fi bine sa aduci cu tine ceva...orice. Ca de aici, sigur nu vei pleca cu nimic.
Regula nr. 2: Nu o atingi pe fiica-mea in prezenta mea. Poti sa te uiti fugitiv, atata timp cat nu ti se blocheaza ochii la nimic mai jos de gat. Daca nu-ti poti pastra ochii si mainile departe de trupul fiicei mele ti le voi indeparta.
Regula nr. 3: Imi dau seama ca este considerat "cool" pentru baietii de varsta ta sa-si poarte pantalonii largi incat pica de pe ei. Te rog sa n-o iei ca pe o insulta dar tu si prietenii tai sunteti idioti. Totusi, vreau sa fiu deschis in legatura cu acest subiect, asa ca-ti propun un compromis: poti veni in fata usii cu lenjeria intima la vedere si cu pantalonii avand 10 numere mai mari, nu voi obiecta. Totusi, pentru a ma asigura ca hainele nu cad de pe tine iti voi lega pantalonii cu un cablu electric in jurul taliei.
Regula nr. 4: Sunt sigur ca ai auzit ca in ziua de azi sexul fara protectie, te poate ucide. Lasa-ma sa intru mai in detalii si sa-ti spun ca si sexul cu protectie poate ucide. In cazul de fata daca vine vorba de sex, eu sunt protectia.
Regula nr. 5: Este de inteles ca pentru a ne cunoaste mai bine de obicei se discuta despre sport, politica si alte subiecte ale zile. Te rog sa n-o faci. Singura informatie de care am nevoie de la tine este o indicatie cu privire la ora de intoarcere iar singurul cuvant de care am nevoie este "devreme".
Regula nr. 6: Nu am indoieli ca esti probabil un baiat cunoscut, cu multe alte oportunitati de a iesi cu alte fete. Este OK din partea mea daca este in ordine si cu fiica mea. In alta ordine de idei, odata ce iesi cu mica mea fiica, vei continua sa te intalnesti doar cu ea pana se satura de tine. Daca o faci sa planga, te voi face si eu sa plangi.
Regula nr. 7: Cat timp stai pe hol si o astepti pe fiica mea sa coboare, chiar daca trece mai mult de o ora, sa nu te prind cascand sau facand gesturi nervoase. Daca vrei sa ajungi la timp la film ar trebui sa te lasi de intalniri. Fiica mea are nevoie de timp pentru a se machia, un proces ce poate dura mai mult decat vopsirea unui pod. In loc sa stai acolo degeaba, de ce nu incerci sa faci ceva util, cum ar fi sa-mi schimbi uleiul la masina ?
Regula nr. 8: Urmatoarele locuri nu sunt potrivite pentru fiica mea :
* Locuri unde sunt paturi, canapele sau orice altceva mai moale decat un scaun de lemn
* Locuri unde nu sunt prezenti parinti, politisti sau orice figura autoritara
* Locuri intunecate
* Locuri unde se danseaza, oamenii se simt bine si se tin de mana
* Locuri unde temperatura este destul de ridicata incat s-o faca pe fiica mea sa poarte pantaloni scurti, fuste scurte, tricouri sau orice altceva decat pulover, bluze lungi pe gat si pantaloni
* Filmele cu o puternica tema romantica sau sexuala sunt interzise. Filmele ce prezinta violenta sau unde apare cel putin un ferastrau sunt in ordine.
* Meciurile de fotbal sau hokey sunt in ordine
* Casa parintilor e si mai bine
Regula nr. 9: Sa nu ma minti. S-ar putea sa par a fi un parinte chel, terminat de viata, obosit si cu capul in nori, dar cand e vorba de fiica mea eu sunt atotstiutorul, zeu fara mila al intregului univers. Daca te intreb unde mergi si cu cine ai o singura sansa sa-mi spui adevarul, tot adevarul si numai adevarul. Am o pusca, o lopata si 3 hectare in spatele casei. Nu te juca cu mine.
Regula nr. 10: Sa-ti fie frica. Sa-ti fie foarte frica. E foarte usor pentru mine sa mi se para ca sunetul masinii tale pe alee e motor de elicopter de razboi. Cand asta se intampla, vocile din cap imi spun din ce in ce mai obsedant sa-mi curat armele in timp ce te astept sa-mi aduci fiica in casa. Imediat ce ajungi in fata casei vei iesi din masina cu ambele maini la vedere. Spui parola si anunti ca mi-ai adus fata acasa in siguranta si mai devreme decat ieri, apoi te intorci inapoi in masina (nu este nici un motiv pentru care ai intra in casa)Figura camuflata de la fereastra este a mea.


7 intrebari despre sarcina
Daca barbatul meu poarta boxeri si nu slip, sunt sanse mai mari sa raman insarcinata?
Sansele cele mai mari le ai daca sotul tau nu poarta nimic.
Si eu si sotul meu aratam foarte bine. Sunt sigura ca si copilul meu va fi frumos si as vrea sa apara in reclame. Cui ma pot adresa in acest sens?
Psihologului tau!
O sa imi iubesc catelul mai putin dupa ce voi naste?
Nu, dar s-ar putea sa te calce pe nervi sotul.
Poate sexul, in ultimile luni de sarcina sa provoace travaliul?
Doar daca sexul e intre sotul tau si o alta femeie.
E important sa fiu alaturi de sotia mea atunci cand naste?
Nu, atata vreme cat temenul de "pensie alimentara" nu te sperie.
Nasterea poate provoca hemoroizi?
Nasterea poate fi folosita ca si cauza pentru orice problema pe care o ai.
Sotia mea a nascut saptamana trecuta. Cand isi va reveni?
Cand copilul va termina facultatea..